~ 2017 ~

A inceput un an nou, cu noi necunoscute, dar un an pe care vreau sa il traiesc in credinta.

E totul nou pentru mine, pentru noi ca familie, dar stiu ca bazandu-ne pe Cristos, vom ajunge biruitori.

Ultimele 4 luni din 2016 nu au fost deloc usoare, dar stiu ca le-am trait in voia lui Dumnezeu si ne-au fost oferite ca lectii de viata.

Am invatat ca Dumnezeu raspunde si cu „Asteapta”, nu doar cu „Da” sau „Nu”. Atunci cand primesti un rapuns clar, fie ca e afirmativ sau negativ, vei stii care e raspunsul si care e urmatorul pas pe care trebuie sa il faci. Asa a fost viata mea pana acum si poate ca am luat ca de la sine inteles ca mie Dumnezeu imi raspunde sau trebuie sa imi raspunda doar afirmativ. Insa in aceste patru luni am invatat ca Dumnezeu raspunde, dar uneori trebuie sa invat sa astept si sa ma bazez pe El, ca stie mai bine ca oricine ce face si ce plan are cu noi.

Am intrat in 2017 cu multe necunoscute, dar cu incredintarea ca ceea ce face El e desavarsit.

Am dorinte si asteptari dar vreau sa le las in Mana Lui. Nu vreau sa imi mai fac planuri… bineinteles ca ma gandesc la ce mi-as dori sa fac, dar vreau daca si El vrea. Dorinta mea pentru 2017 este de a cladi o relatie mai stransa cu Dumnezeu, sa ma incred pe deplin in El, iar celelalte lucruri se vor implini la timpul randuit fiecaruia de Cel care tine tot pamantul in mana Lui.

Stiu ca sunt om si cu siguranta voi mai avea si momente in care ingrijorarea si problemele ma vor apasa, dar vreau si ma rog ca in acele momente sa nu uit ca sunt tinuta in brate si ca Dumnezeu isi tine intotdeauna promisiunile.

„Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stati linistiti.” (Exod 14:14)

 

 

Anunțuri

CEASEFIRE

by KING & COUNTRY

Ceasefire – youtube video

tumblr_mmy737XPnR1so22nbo1_1280

How do we save a life
Pointing fingers?
How can we end the fight
This way?
When blame is the truth we’re preaching?
And lies are what we’re believing?
No one ever wins
When the goal is to settle the score

One by one we will call for a ceasefire
One by one we will fight for a better end
One by one we could rewrite the headlines
Standing side by side
One by one, love is building an empire
One by one, reaching out to our enemies
One by one we will make it to the finish line
Standing side by side
Ceasefire

I will be the first to say
I’m far from perfect
But grace was made for those who don’t
Deserve it
So easy to cast the first stone
It’s harder to search your own soul
No one ever wins
When the goal is to settle the score

One by one we will call for a ceasefire
One by one we will fight for a better end
One by one we could rewrite the headlines
Standing side by side
One by one, love is building an empire
One by one, reaching out to our enemies
One by one we will make it to the finish line
Standing side by side
[x2]
Ceasefire

Teach us how to live humbly
Love unconditionally
Transform our hurt into hope
And grant us Your peace
[x2]

One by one we will call for a ceasefire
One by one we will fight for a better end
One by one we could rewrite the headlines
Standing side by side
One by one, love is building an empire
One by one, reaching out to our enemies
One by one we will make it to the finish line
Standing side by side
[x2]
Ceasefire

sursa versurilor: http://www.azlyrics.com/lyrics/forkingcountry/ceasefire.html

sursa imaginii: google.com

A mai trecut…

clepsidra

A mai trecut un an din viata,

Dar inca sunt aici…

un calator pe-un fir de ata,

iubind fiecare dimineata,

cand soarele il vad si-l simt.

*
A mai trecut un an din viata,

Dar inca sunt aici…

O umbra pe un bloc de gheata,

Privind realitatea-n fata,

Cand norii parca ma cuprind.

*
A mai trecut un an din viata,

Dar inca sunt aici:

O viata am si e frumoasa.

E calma, e si furtunoasa,

E-un amalgam de amintiri.

*
Si-am invatat ca doar trecutul

Nu defineste-un om.

E doar un lung sir de istorii

sapate-n stanca incercarii,

Uitarii abia croindu-i loc.

*
Si-a mai trecut un an din viata,

Si inca sunt aici…

Chiar daca pare ca visez

Eu in prezent ma ancorez

Si-nvat,si lupt, si sper.

*
Si-a mai trecut un andin viata

Si poate vor mai trece…

Spre viitor eu cu speranta,

Chiar de traiesc pe-un fir de ata,

Vreau sa invat sa zbor…

(6 August 2015, ora 4.00)

Sursa imaginii:

https://www.google.ro/search?q=clepsidra&biw=1366&bih=599&tbm=isch&imgil=e8vX4gbW5PJPDM%253A%253BCZeZsK45FpgphM%253Bhttp%25253A%25252F%25252Fcrestintotal.ro%25252F2013%25252F12%25252F30%25252Fclepsidra%25252F&source=iu&pf=m&fir=e8vX4gbW5PJPDM%253A%252CCZeZsK45FpgphM%252C_&usg=__IHNPvRjD1id56wAH8n_60LCv4Eg%3D&ved=0CCwQyjdqFQoTCIWz78ejk8cCFYttFAodLhQBeg&ei=prTCVYXIB4vbUa6ohNAH#imgrc=e8vX4gbW5PJPDM%3A&usg=__IHNPvRjD1id56wAH8n_60LCv4Eg%3D

Mi-e dor de ei, mi-e dor de noi

Sunt pietre de hotar, in viata,

cand ma opresc si-ascult

cum inima imi sta sa iasa

c-o doare uneori prea mult.

  

Pierdut-am prieteni de o viata.

La asta nu m-am asteptat.

Din suflet am sperat sa-mi iasa,

dar ii iubesc, n-am ce sa fac.

  

Am vrut sa-i am mereu alaturi

pe cei la care am tinut

si-am renuntat la multe lucruri,

la ei, eu, insa n-am putut.

  

Si-acum veti sti care-i motivul

durerii din inima mea:

am devenit, cam brusc, strainul,

ce-n suflet mult ii va purta.

  

Si-acum, eu, sincer, le transmit,

de poezia-mi vor citi,

ca-i voi iubi nemarginit,

dorul de ei, ma va insoti.

 

(17 Mai 2015, ora 1:00)

Franturi din viata…

(Partea a II-a)

Scriam, cu o luna in urma, despre acele momente fericite din viata, care desi m-au facut sa sufar uneori, totusi le iubesc. Acum, vreau sa scriu putin despre ele…

Cred ca stiti cu totii cum e sa ai persoane minunate in jurul tau, care te fac sa te simti iubit. Asa m-am simtit si eu aproape 20 de ani. Am crescut alaturi de ei, mi-am petrecut vacantele alaturi de ei. Cu alte cuvinte, ei erau parte din viata mea. Erau, de fapt, o parte importanta din viata mea.

Mi-aduc aminte de vacantele petrecute impreuna. Am crescut inconjurata si iubita de oameni minunati. Simteam ca pe langa parintii mei, mai castigasem o pereche de parinti.

Mi-aduc, de asemenea, aminte cum stateam seara intinsi pe iarba impreuna cu dumnealui si priveam cerul si stelele cazatoare si era incantat de bucuria noastra, sau cel putin ne facea pe noi bucurosi vazandu-l ca se bucura impreuna cu noi, cei mici, de acele mici minuni ale vietii.

Mi-aduc aminte cand m-am bucurat sa fac parte din familie, participand la pregatirea zarzavaturilor pentru iarna.

Mi-aduc aminte, cand am pregatit, impreuna cu dumneaei, serbarea de Pasti si am primit ca solo unul dintre cantecele preferate de dansa.  Si m-am simtit ca si cand castigasem o a doua mama.

Mi-aduc aminte, cum intr-o duminica, dupa biserica, dumnealui m-a imbratisat si mi-a spus ca ma iubeste ca pe fiica lui. Si din nou m-am simtit ca si cand castigasem un al doilea tata.

Mi-aduc aminte de momentele petrecute intre noi copiii, si de faptul ca eram incantata sa am atat de multi frati si, in sfarsit, o sora.

Ma bucuram ca am o familie mai mare si ca sunt iubita si ocrotita din toate partile. Ma simteam ca intr-o cetate cu ziduri groase, care nu poate fi vreodata daramata de nimeni.

Dar din pacate, fara sa ma astept, sau fara ca macar sa primesc vreo atentionare, lumea mea de vis s-a sfaramat intr-o mie si una de bucati… totul s-a intamplat parca asa dintr-o data…

Daca stau si ma gandesc mai bine, au fost anumite momente care puteau sa imi dea de gandit, insa, unul din punctele mele slabe e ca iubesc orbeste si nu as fi crezut vreodata ca lumea mea are sa se prabuseasca din interior catre exterior. Ca cei care vor transforma cetatea vietii mele sunt cei pe care i-am iubit fara a pune la indoiala iubirea lor.

Stiam ca bataliile se poarta nu cu prietenii ci cu dusmanii, dincolo de portile cetatii si nu m-as fi gandit ca cei care vor purta o batalie sunt chiar cei pe care i-am considerat prieteni. Dar nu am vrut sa fac parte din lupta si m-am retras… poate am parut cuiva o lasa, si cu siguranta barfe au existat si mai exista (unele au ajuns si la urechile mele, altele mai bine ca nu…), dar am preferat sa ies din mijlocul bataliei, pentru ca nu era batalia mea.

Am iesit cu rani adanci din mijlocul acelei batalii, insa Dumnezeu a avut grija sa ma inconjoare cu bunatate si sa ma incurajeze sa o iau de la capat.

Am invatat ca nu trebuie sa te increzi in oameni, si inca mai invat. Cred ca e cea mai lunga si mai dura lectie a vietii pentru mine, insa viata merge inainte si am decis sa o fac sa conteze…  si sper sa reusesc!

Franturi din viata…

(Partea I)

E acel moment in viata cand as vrea sa pot da timpul inapoi si sa pot preveni anumite lucruri, sa ofer un alt traseu unor momente specific din viata mea. Dar oare de ce e viata atat de dura si de reala de cele mai multe ori? De ce uneori toate visele pe care ti le-ai pus deoparte asteptand ca intr-o zi sa se implineasca se sparg in infinite cioburi fara a lasa macar o urma de care sa te agati? De ce uneori doare atat de tare, chiar si dupa ani buni, si iti dai brusc seama ca rana nu ti se inchide in ciuda atator incercari si dorinte de a uita si a lasa totul in urma ta?

Mai mult decat orice pe lumea asta mi-e frica sa nu raman singura, iar cand spun singura, ma refer la familia mea. Deoarece prietenii s-au dovedit si se dovedesc a fi de multe ori indoielnici si pun mai presus de orice binele lor, insa familia este ceea ce ai mai sfant pe lumea asta si este cea cu care vei ramane intr-un final. Ii iubesc pe toti mai presus de orice si nu pot sa trec cu vederea nici cea mai mica durere a vreunuia dintre ei. Daca ei sufera, sufar si eu.

Am avut o copilarie minunata. Am fost inconjurata de oameni minunati, pe care, Dumnezeu stie cat de mult ii iubesc si acum dupa toate prin cate am trecut… mi-e dor de ei, de noi, de momentele petrecute impreuna. Si trebuie sa recunosc ca acum cand scriu aceste lucruri, lacrimile, pe care le ascund atat de bine sub o masca vesela, imi strabat obrajii, deoarece ma doare… Ma doare fiecare amintire, fiecare frantira din ceea ce am fost. Nu mai sunt aceasi de mult, mai exact de 4 ani si 7 luni, de cand o parte din mine a murit… a murit odata cu plecarea mea din locul care mi-a fost atat de drag inimii mele timp de mai bine de 20 de ani.

Nu port pica nimanui pentru ceea ce s-a intamplat, chiar daca uneori, ce-i drept, incerc sa gasesc 1001 de alte variante… Momentele acelea nu au facut altceva decat sa ma trezeasca din visare mai repede decat mi-as fi dorit si am ajuns sa cunosc si o frantura din partea dureroasa a vietii. Am invatat ca viata e frumoasa, dar uneori doare atat de mult incat ai impresia ca ramai fara aer… Am invatat ca si suferinta face parte din noi, doar ca nu m-am gandit niciodata ca odata cu ea, dispare si o parte din mine.

Insa sunt recunoscatoare ca am alaturi un sot minunat, care ma sprijina si ma incurajeaza de fiecare data. Si am alaturi familia fara de care nu as fi putut trece cu fruntea sus. Dar am trecut impreuna… iar acum astept acel miracol, de care sper sa am parte cat mai curand…

Mi-e dor de copilarie, de momentele acelea inocente petrecute in familie, cand seara ne cuibaream in pat asteptand vocea calma a tatalui nostru sa continue aventurile familiei Robinson pe insula pustie, apoi acele moment cand inainte de a ne pune la somn, ceream cu voci pitigaiate de copii: “Tati, vrem o cana cu apa.” Apoi sunt momentele pe care le petreceam pe genunchii mamei invatand versete din Biblie, intrecandu-ne mai apoi ca sa vedem cine stie cat mai multe versete. Mi-e dor de momentele de rugaciune in familie in fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala si serviciu, mai apoi seara inainte de culcare. Mi-e dor de toate acele momente… si mi-e teama sa nu le uit… Imi e dor de minutele devenite intre timp lungi ore de “conferinta” cu mami, momente in care inima imi era precum o carte deschisa inaintea dumneaei, si ii spuneam atat bucuriile, cat si tristetile si eram ascultata si inteleasa.

As mai vrea sa am parte de asemenea momente si uneori ma simt atat de singura incat simt ca inima e gata sa o ia la fuga, deoarece in carte s-au scris intre timp atat de multe lucruri noi si stau acolo neimpartasite. Am ajuns sa nu mai am timp liber, deoarece de cele mai multe ori prefer sa imi ocup timpul cu lucruri care imi plac, ca sa le uit pe cele care dor. Sa uit ca inca ranile nu s-au inchis (si sincer ma intreb daca se vor inchide vreodata). Poate era mult mai usor daca as fi fost o persoana pasiva si dezinteresata de ceea ce e si se intampla in jurul meu, insa nu sunt asa. Cand ma atasez de cineva, o fac pentru totdeauna. Iar atunci cand ma smulgi cu forta de acolo, sau cand sunt nevoita sa ma desprind eu insami, atunci rana capatata e atat de adanca incat ii trebuie  ani buni sa se vindece. Si uneori inima e mai puternica decat ratiunea… iar atunci durerea persista, iar eu nu fac altceva decat incerc sa o ascund cat pot de bine.

Cred ca daca ma gandesc mai bine as putea sa imi amintesc toate acele momente frumoase, din cauza carora nu pot sa dau totul uitarii. Ele sunt de vina, dar le iubesc…

Ganduri la sfarsit de an…

Trec anii… de fapt trecem noi, iar bagajul vietii se umple incet, incet de bucurii, dar si tristeti. Mai trece un an si uitandu-ma inapoi multumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am primit atat bune cat si rele, deoarece chiar si cele din urma m-au invatat ceva nou, m-au invatat sa am rabdare si sa astept ca soarele sa rasara si pe strada mea. Sunt ani care au trecut, ani care vor veni… iar aceste lucruri ma formeaza ca om. Ceea ce imi doresc este doar ca sa imi traiesc viata astfel incat sa raman aproape de Dumnezeu, sa Il las sa imi vorbeasca, iar eu sa ascult.

Multumesc lui Dumnezeu pentru familia mea. Multumesc pentru parintii mei, pe care uneori i-am judecat prea aspru… dar carora le multumesc pentru felul in care m-au crescut. Stiu ca nu le-a fost usor si le multumesc pentru toata ocrotirea si educatia pe care mi-au oferit-o! Sunt multumitoare pentru fratii mei, pentru ca nu sunt singura… Pentru ca mai presus de orice familia conteaza! Sunt fericita pentru fiecare moment pe care il pot petrece cu ei si ii vad fericiti. De asemenea multumesc lui Dumnezeu si pentru iubitul meu sot si familia pe care am primit-o casatorindu-ma cu el: parinti, cumnati, cumnate. E tot ce imi doresc!!!

Insa au trecut si ani in care am pierdut oameni dragi inimii mele, oameni care mi-au pus zambete pe fata, dar si lacrimi, oameni pe care nu credeam ca am sa ii pierd vreodata. Sunt oameni pe care ii consideram prieteni, parte din familia mea, dar care la un moment dat, fara sa inteleg de ce, mi-au tradat increderea. Oameni pentru care acum parca sunt un simplu calator prin lumea asta, pentru care, parca, nu am existat niciodata. Dar asta e doar o parte a vietii, o parte in urma careia am plans pana lacrimile mi-au secat… E doar o parte pe care nu o inteleg multi si nici nu le doresc sa inteleaga. Si totusi le multumesc si lor pentru toate momentele frumoase prin care am trecut impreuna si pentru fiecare zambet, cuvant, imbratisare. Mi-au fost dragi, si in ciuda tuturor lucrurilor, imi sunt dragi in continuare.

Multumesc lui Dumnezeu si pentru prietenii noi pe care mi i-a dat. Oameni cu suflete calde si pline de bunatate, care mi-au fost si imi sunt alaturi. Multumesc pentru oamenii pe care i-am cunoscut si cu care am rezonat din prima secunda. E atat de minunat sa realizezi cat de frumos organizeaza Dumnezeu lucrurile, chiar si atunci cand parca nu mai vezi nici o alta cale de reusita… Important e sa Il lasi pe El sa conduca!

A fost un an cu multe experiente frumoase si cu raspunsuri la rugaciuni! A fost un an frumos, dar si greu… un an care se termina si din care voi iesi in curand, pregatita fiind de un nou an in care vreau sa ma bucur de fiecare moment dat de Dumnezeu, si de noi raspunsuri la rugaciuni…

Slujire

E timpul cinei cea de taina.

E liniste in camera de sus.

Si totusi ei privesc cu teama

Caci vai! Lipseste-un slujitor supus.

.

Picioarele le sunt murdare

De colbul asternut pe drum.

Si slujitorul nu apare.

Cum sa cineze, oare, cum?

.

Si iata ca El se ridica,

Stapanul lor, Emanuel.

A luat stergarul si se-apleaca

Stapanu-acum devine Miel.

.

O, Doamne, te rog nu fa asta!

Se-mpotriveste-un ucenic.

E Petru care stand la masa,

Din lectie nu-nvata nimic.

.

Si nu doar el, caci si ceilalti

Priveau ne-ntelegand momentul.

Stateau tacuti, nedumeriti,

Si il priveau cu toti pe Domnul.

.

Din nou vorbind cu bunatate,

Le mai dadu o-nvatatura:

De vrei sa fii-naltat, slujeste.

Slujind vei castiga cununa! 

.

5 Oct. 2014 ora 13.25

%d blogeri au apreciat asta: